Dragi prieteni, ne aflăm în fața mormântului lui Isus, locul în care trupul său fără viață a fost așezat în seara de Vinerea Mare. Ne aflăm acum între zidurile orașului vechi al Ierusalimului, unde se află o mare bazilică. Când Isus a fost condamnat la moarte, noi ne aflam în afara zidurilor, iar în apropiere se afla dealul craniului, Calvarul, unde erau executați cei condamnați la moarte și unde a fost răstignit și Isus. Coborând de pe stânca Calvarului era o zonă cultivată, o mică grădină în care creșteau poate câțiva măslini, câțiva lămâi, câteva vițe de vie și câțiva migdali. Chiar la marginea grădinii se afla cariera de piatră, acum dezafectată și folosită pentru înmormântare. Acesta este locul în care ne aflăm și unde Iosif din Arimateea își cumpărase un mormânt nou. Aici a fost așezat trupul lui Isus, uns și bandajat în grabă, înfășurat într-un cearșaf nou, cu un giulgiu pe față. La venirea nopții, toate activitățile trebuiau să fie suspendate, pentru că se apropia Shabbatul, ziua de odihnă. Și avea să mai treacă încă o noapte înainte de a ne putea întoarce aici pentru a jeli și a finaliza înmormântarea. Venind să vizitez acest mormânt gol și stând aici în rugăciune, m-am întrebat de mai multe ori: ce s-a întâmplat în noaptea dintre Sâmbăta Mare și Duminica Paștelui? Cum a avut loc învierea lui Isus, care este fundamentul credinței și speranței noastre? Îmi imaginez ora cea mai întunecată a nopții și clipa în care întunericul este rupt de prima rază de soare care apare în depărtare, la orizont. Îmi imaginez ora cea mai liniștită și mai rece a nopții, când se aude respirația unui copil și când roua se așează pe iarbă și pe copaci. Și îmi imaginez că într-o clipă totul se schimbă. Este ca o străfulgerare. Bandajele care legau trupul lui Isus se dizolvă brusc. Cearșaful care l-a înfășurat se lasă pe piatră, golit brusc de conținutul său. Iar giulgiul rămâne acolo, aproape suspendat, ca să ne amintească faptul că acoperea un chip. În acea clipă de lumină este începutul unei noi creații, al unei noi lumi și al unei noi umanități. În acea clipă de lumină, trupul lui Isus înviat poartă un fragment și o sămânță a noii umanități pentru totdeauna în Dumnezeu. Stând aici, percep într-un mod misterios că acea lumină mă învăluie și pe mine și că acum viața și trupul meu sunt de asemenea reînnoite. Percep că acest mormânt este ușa spre viață, pentru că aici Isus a intrat în abisul morții și l-a transformat în viață în Dumnezeu. Știu că lumea în care trăim pare copleșită de puterea răului, a violenței, a urii și a morții. O văd în războaie și nedreptate, în inegalitățile economice și în cinismul indiferenței față de dezastrele naturale, care continuă să provoace moarte și disperare. Îl văd în ideologiile care justifică discriminarea, utilizarea brutală a violenței, ștergerea demnității umane, exterminarea unor popoare întregi. Îl văd în ura care continuă să fie semănată în șanțurile istoriei și ale umanității noastre, chiar și aici, în Țara Sfântă. Și totuși, în acea străfulgerare de lumină care marchează trecerea de la noaptea lumii la o lume nouă, văd că toate acestea au fost deja depășite. Simt cum în inima mea renaște speranța, o speranță mai puternică decât toate dovezile potrivnice. O speranță mai puternică decât experiența crudă a răului. Paște fericit din Ierusalim! Fie ca Domnul înviat să aducă speranță fiecăruia dintre voi, să limpezească și noaptea care vă întunecă inima și să vă dea posibilitatea să semănați speranță. Domnul a înviat cu adevărat. Paște fericit!