Pr. MARCO GAMBAROTTO Arhiepiscopia de Luanda - Angola Evanghelia acestei duminici, a treia duminică a Adventului, ne surprinde cu o vestire neașteptată, aproape nepotrivită, în fața dificultăților pe care lumea, popoarele și fiecare în parte le întâmpină încă. Acest anunț este: "Bucurați-vă, bucurați-vă". Astăzi, Biserica, în funcția sa profetică, vă invită la bucurie. Să ne bucurăm pentru ce? Pentru lumină. Evanghelia acestei duminici vorbește despre lumină. în Evanghelia lui Ioan, lumina este întotdeauna legată de viață. Chiar și astăzi, când se naște un copil, când este adus pe lume, spunem că vine la lumină, că vede viața. Iată, această lumină, această viață pe care Domnul vrea să ți-o dăruiască, este darul pe care ți l-a pregătit pentru acest Crăciun. Domnul vrea să nască în tine un nou mod de viață. Iată ce vrea Domnul să facă cu voi de acest Crăciun. În fața, poate, a incapacităților tale, a limitelor tale, a situațiilor pe care tu însuți nu le accepți despre tine, pe care ai vrea să le schimbi la tine, chiar și în păcatele tale, în suferințele tale, Domnul vrea să dea naștere unui nou tu. Și astfel, astăzi, Domnul, suferind durerile nașterii, vrea să vă dăruiască gratuit acest nou mod de viață, care este un dar. Și dacă îi ceri Domnului astăzi, în această solemnitate, Domnul vrea să ți-l dăruiască, pentru că l-a promis lumii. Vedeți că centrul acestei solemnități nu suntem noi, nu sunt luminile, nu sunt partidele. Noi suntem importanți, dar centrul este Cristos. Astăzi, Cristos dorește să vină la voi. Sr. VALENTINA SALA, sja Moașă Ca moașă, m-am trezit însoțind atâtea travalii, ba chiar intrând în atâtea travalii, pentru că am întâlnit femei și chiar moașe care, asistând la naștere, veneau ca o împlinire a unei așteptări. Și era așteptarea cuiva, a acelui copil care urma să se nască, imaginat, dorit, așteptat atât de mult timp. Dar a fost, de asemenea, un moment în care femeile erau așteptate. Însemna că în acel moment acolo maternitatea lor devenea cu adevărat concretă, cu un copil în brațe. Și am întâlnit, mai ales în anii în care am lucrat la Sfântul Iosif, aici, în Ierusalim, femei palestiniene, femei evreice și femei străine și toate în acel moment, acolo, deveneau persoane atât de fragile și atât de puternice în același timp dar și dezarmate să spunem așa. Pentru că viața le ia toată atenția. Și a fost întotdeauna foarte drăguț, chiar și în momentele dureroase, chiar și atunci când lucrurile nu au mers conform așteptărilor. Pentru că, bineînțeles, există o așteptare concretă a unui eveniment care trebuie îndeplinit. Dar există și o anticipare a anumitor așteptări, așa că această însoțire devine și încercarea de a ajuta la acceptarea a ceea ce realitatea prezintă atunci. Pentru că este adevărat că noi vedem întotdeauna așteptarea imaginându-ne asta, cum ne dorim lucrurile, dar apoi împlinirea așteptării este mai degrabă o acceptare. Atunci eu văd întotdeauna travaliul nașterii ca pe o trecere pascală, în orice caz, astfel încât într-adevăr, prin acea durere în care trebuie să rămâi și trebuie să ajuți, totuși există întotdeauna în ea o speranță puternică și, de asemenea, o certitudine că ceea ce ne așteaptă acolo este încă viață.