Serviciu: Cristiane Monteiro
Imagine: Christian Media Center / Rodrigo Palmeira
Montaj: Cristiane Monteiro
Muzica: Dream Glockenspiel
Spk 1
În urmă cu o sută de ani, pe acest munte a fost ridicată frumoasa Bazilică de la Muntele Tabor, pe rămășițele unor clădiri anterioare, care pot fi încă văzute în criptă și în subsol. Proiectarea a început în anul 1911, de către Giulio Barluzzi, și a fost apoi reluată în 1919 de către fratele său Antonio, căruia i-a fost încredințată realizarea lucrărilor, care au durat, în total, din 1921 până în 1924.
Spk 1
Barluzzi a ales să construiască o biserică ce amintește de stilul romanic sirian, situat între secolele al IV-lea și al VII-lea. Caracteristicile sale exterioare includ două turnuri masive pe fațadă, conectate printr-un arc în stil bizantin. În interior, biserica este împărțită de piloni în trei nave, dintre care cea centrală se termină într-o absidă semicirculară, care prezintă un mozaic aurit ce înfățișează Schimbarea la Față: Cristos, în centru, este așezat între profeții Moise și Ilie, cu Petru, Iacob și Ioan dedesubt.
Spk 1
Simbolismul lui Barluzzi continuă să vorbească în celelalte elemente construite în bazilică. Pe scara care coboară spre cripta deschisă, se pot vedea mozaicuri care dezvoltă tema schimbării la față: Isus a experimentat "mai multe transfigurări" de-a lungul vieții sale. De la nașterea sa pe pământ, la instituirea Euharistiei, la sacrificiul său pe cruce și la învierea sa, toate aceste evenimente sunt așadar redate în figurile alese de Barluzzi.
Spk 1
În turnuri există două capele: una dedicată profetului Ilie și cealaltă lui Moise.
Spk 1
Pentru a comemora cea de-a 100-a aniversare a Bazilicii Schimbarea la față, am urcat din nou pe Munte, împreună cu Massimo Fusarelli, ministrul general al Ordinului Fraților Minori, care se află în vizită în Țara Sfântă între 15 și 20 aprilie.
Spk 1
Sfânta Liturghie a fost celebrată în criptă cu participarea comunităților franciscane din regiunea Galileii. A fost, de asemenea, un moment pentru a reaminti, așa cum a subliniat ministrul general în omilia sa, legătura dintre Sfântul Francisc și elementul principal al bazilicii: lumina. În călătoria sa spirituală de convertire, Sărăcuțul din Assisi a experimentat această polaritate: lumina Domnului își făcea loc în el, dar simțea încă greutatea întunericului său, a păcatelor sale, cum ar fi acela de "a fi îndreptat numai asupra propriei persoane".
SPK 2
Pr. MASSIMO FUSARELLI, ofm
Ministru general al Ordinului Fraților Minori
Mi-a plăcut să reamintesc experiența lui Francisc chiar aici, în această bazilică - care este inundată de lumină - a cărei aniversare de 100 de ani o amintim. Și stând aici în rugăciune am experiența, mai ales cu tinerii, că ajungând aici ca pelerini pe jos de la câmpie și urcând în sus se ajunge aici cu oboseala, cu sudoarea, dar și cu toată munca interioară a pelerinului care aduce aici viața sa și de asemenea întunericul său, întunericul meu, și aici nu atât îl luminează cât îl găsește cufundat într-o realitate de lumină care este realitatea sfințeniei lui Dumnezeu. Sper că îi va ajuta pe cei care pot veni aici sau care se pot folosi de această amintire și prin intermediul rețelelor de socializare, să simtă în ei înșiși această alternanță de lumină și întuneric și să se lase atinși de lumina care este Evanghelia lui Isus.
Spk 1
După Sfânta Liturghie, în partea laterală a Bazilicii, a fost inaugurată o expoziție intitulată: "LUXTENEBRA". Pr. Ricardo, gardianul mănăstirii, a subliniat modul în care Comitetul care a fost înființat pentru Jubileul celor trei bazilici - Tabor, Ghetsimani și Biserica din Ierihon - a dorit să surprindă cele mai semnificative momente din istoria franciscană în aceste trei locuri, a căror construcție a fost încredințată arhitectului Antonio Barluzzi.
SPK 2 00.33
Pr. RICARDO MARIA BUSTOS, ofm
Gardianul Mănăstirii Muntele Tabor
Ceea ce prezentăm astăzi este o mini expoziție, adică o prezentare generală a bazilicilor care se va face si la Ierusalim, la Ghetsimani: geografia, istoria și arhitectura lor, dar și patrimoniul artistic pe care îl reprezintă bazilicile de la Ghetsimani și Tabor.
Spk 1
În ceea ce privește titlul expoziției, LUXTENEBRA, Comitetul a dorit să prezinte centralitatea narațiunii biblice: pătimirea lui Isus, a cărei martori sunt Moise și Ilie, și apoi lumina Schimbării la Față, în care Domnul se manifestă ca Dumnezeu.
SPK 2 00.30
Pr. RICARDO MARIA BUSTOS, ofm
Gardianul Mănăstirii Muntele Tabor
Primul izvor este cel al Evangheliei, pe care îl sărbătorim în fiecare zi, pentru că grupurile de pelerini care vin în Țara Sfântă și au privilegiul de a celebra Euharistia în acest loc, celebrează Sfânta Liturghie a Schimbării la Față a Domnului. O celebrare specială pe care o vom trăi pe 6 august, zi în care se va încheia și anul jubiliar.
Spk 1
O lumină imprimată în memoria apostolilor care, înainte de a merge la Ierusalim și de a-l vedea pe Isus mort pe cruce, s-au întărit în credința lor. Admirând astfel strălucirea Fiului lui Dumnezeu, au avut puterea de a nu ceda în fața umbrelor morții.
SPK 2 00.50
Pr. FRANCESCO PATTON, OFM
Custodele Țării Sfinte
La fel și în viața noastră, Domnul ne dăruiește momente de lumină, uneori în momente de rugăciune, alteori în ascultarea unei pagini din Evanghelie, alteori într-un moment de adorație. Trebuie să prețuim aceste momente pentru că vom avea nevoie de ele tocmai atunci când vor veni momentele de întuneric, de dificultăți interioare, dificultăți legate de experiența suferinței în moarte. Cum ar fi cel pe care îl trăim aici, în această perioadă de instabilitate politică, de război, așadar de moarte întotdeauna. Avem nevoie de lumina pe care ne-o dă Paștele și de lumina pe care ne-o dă Schimbarea la Față ca o pregustare a Paștelui.
Pe 11 decembrie, Piazza Santa Maria in Trastevere din Roma a fost iluminată cu candele ale Credinței și Speranței în timpul unei rugăciuni consacrate păcii mondiale, care a fost prezidată de cardinalul Matteo Zuppi, președintele Conferinței episcopale italiene, împreună cu vicarul Custodiei Țării Sfinte, Pr. Ibrahim Faltas.
Pe 13 decembrie, Universitatea Dar Al-Kalima, în colaborare cu Misiunea Pontificală, a organizat o conferință la Teatrul Universitar Dar Al-Kalima din Betleem pentru a prezenta cartea „Palestina, leagănul creștinismului: o introducere în istoria originilor creștinismului din secolul I până în secolul VII”.
Lurdinha, o viață dedicată comunicării Evangheliei!; Ieslea Nașterii Domnului din Vatican: un strigăt de pace din Palestina rănită; Imaculata Concepție: Patroana Ordinului Franciscan; Spre Crăciun: să cunoaștem Betleemul pentru a-L iubi mai mult!