Prieteni dragi, suntem împreună și în acest an în grota din Betleem. Acesta este locul în care s-a născut pruncul Iisus, Fiul lui Dumnezeu care a devenit copil. Maria, ne spune evanghelistul Luca, l-a născut, l-a înfășurat în scutece și l-a așezat în iesle. De Crăciun, celebrăm marele mister al Întrupării Fiului lui Dumnezeu: Dumnezeu se face copil, devine unul dintre noi, devine fratele nostru pentru a începe o nouă umanitate, în care există doar frați și surori. Aici, Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în întunericul lumii, în întunericul mizeriei noastre umane, pentru a ne reda un chip uman. Aici, în peștera din Betleem, ne putem imagina scena nașterii lui Isus. Ne-o putem imagina pe Maria dându-i naștere. El este gol și neajutorat ca oricare dintre noi în momentul nașterii și este flămând. Maria îl spală, îl înfășoară în scutece pentru a-l proteja de frigul iernii, apoi îl strânge la sine și îl alăptează la sân, iar în final îl așează în iesle sub privirile uimite ale Sfântului Iosif. În fața acestei scene îmi este ușor să mă emoționez, să simt nevoia de a-mi îndoi genunchii și dorința de a adora acest copil. Dar știu că a sărbători Crăciunul înseamnă mult mai mult decât atât. Pentru că tocmai acest copil îmi amintește cât de important este, pentru a sărbători cu adevărat venirea sa în lume, să mă emoționez, să îmi plec genunchii și să îl primesc atunci când mi se prezintă în misterul săracilor, în misterul pruncului, în persoana concretă a celui care astăzi nu are nici o peșteră în care să se refugieze, nici paie pe care să se culce, nici căldura afecțiunii pentru a se simți ca acasă. Prietenă dragă, prieten drag, în mod ideal în această Noapte Sfântă ești și tu aici, în Grotă, în fața ieslei și a pruncului Isus. Prietenă dragă, prietene drag, pornește și tu la drum, așa cum au făcut păstorii și magii; fă-te pelerin, pentru a veni să te închini copilului Isus. Dragi prieteni, în acest Crăciun, fie ca pruncul din Betleem, Isus, să ne redea un pic de umanitate autentică. Crăciun Fericit de la Grota din Betleem.