Știrile din Țara Sfântă 04/11/2022

2022-11-03 11:16:36
DARUL DUHULUI SFÂNT PENTRU TREI TINERI ROMÂNI Sâmbătă, 29 octombrie, comunitatea românească prezentă în Țara Sfântă a sărbătorit trei tineri care au primit sacramentul Mirului. REGINA PALESTINEI ÎȘI ADUNĂ COPIII În ultima duminică din octombrie, la sanctuarul din Deir Rafat a avut loc sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Regina Palestinei, patroana Patriarhiei Latine din Ierusalim. SE REDESCHIDE MUZEUL ARMEAN DIN IERUSALIM După aproape 30 de ani, Muzeul armean din Ierusalim, situat în cartierul armean din Orașul Vechi, se redeschide pentru public. INSTALAȚIE SOLARĂ INAUGURATĂ PENTRU MĂNĂSTIREA FRANCISCANĂ DIN BETLEEM La 1 noiembrie, Pr. Francesco Patton, Custode al Țării Sfinte, a inaugurat noua instalație de energie solară pentru complexul Sfânta Ecaterina din Betleem. SĂPĂTURILE DE LA ASHKELON, "POARTA SUDICĂ" CĂTRE ȚARA SF NTĂ Continuă campania de săpături condusă de italieni în Ashkelonul antic. Printre bucăți de marmură și monede, pe urmele sistemului de apă din epoca romană "DRAGUL MEU, AM ÎNVINS MOARTEA!" Comemorarea credincioșilor răposați pe 2 noiembrie la Ierusalim. O zi în care să ne amintim și să ne rugăm pentru cei dragi. ISRAELUL ÎL ALEGE PE NETANYAHU Alegerile din Israel au dat victoria coaliției conduse de Benjamin Netanyahu.

A se vedea și

Știrile din Țara Sfântă 06/12/2024
Știrile din Țara Sfântă 06/12/2024
decembrie 04, 2024

Lumina Adventului risipește întunericul durerii și aprinde speranța păcii; Alep: distrugere, asediu și începutul unor noi provocări!; Cercetați Scripturile: Noua Biblie în limba arabă; Sr. Maria a Preasfintei Treimi: se deschide cauza de beatificare și canonizare!

Alep: distrugere, asediu și începutul unor noi provocări!
Alep: distrugere, asediu și începutul unor noi provocări!
decembrie 03, 2024

Alep: Mons. Hanna Jallouf, vicar apostolic al latinilor, ne vorbește despre ultimele evoluții după ce duminică, 1 decembrie, o rachetă devastatoare a lovit clădirea Școlii Terra Sancta a Custodiei Țării Sfinte.

Lumina Adventului risipește întunericul tristeții și aprinde speranța păcii.
Lumina Adventului risipește întunericul tristeții și aprinde speranța păcii.
decembrie 02, 2024

În prima duminică a Adventului, Custodele Țării Sfinte a trecut poarta barierei de separare, care stă ca o mărturie tăcută a anilor lungi de suferință din țara în care s-a născut Prințul Păcii: Betleem.

Sora Maria a Preasfintei Treimi: se deschide cauza de beatificare și canonizare!
Sora Maria a Preasfintei Treimi: se deschide cauza de beatificare și canonizare!
decembrie 02, 2024

La Ierusalim se deschide cauza de canonizare a Sorei Maria a Preasfintei Treimi, clarisă a Mănăstirii Sfânta Clara. Vice-Postulatorul, Pr. Ulise Zarza, de la Custodia Țării Sfinte, explică semnificația acestui document și ne face cunoștință cu această viitoare sfântă a Bisericii.

Mai aproape de Crăciun: cunoașteți Betleemul pentru a-L iubi mai mult!
Mai aproape de Crăciun: cunoașteți Betleemul pentru a-L iubi mai mult!
decembrie 02, 2024

În această lună vom face o călătorie spirituală, ghidați de părintele Carlo Giuseppe Adesso din Dieceza de San Marino-Montefeltro și profesor de istorie a Bisericii, pentru a cunoaște câteva caracteristici speciale ale Bazilicii Nașterii Domnului din Betleem. Vino cu noi în această aventură!

Cercetați Scripturile: Noua Biblie în limba arabă
Cercetați Scripturile: Noua Biblie în limba arabă
noiembrie 28, 2024

Pe 26 noiembrie 2024, Sobicain și Societatea Sfântul Pavel, împreună cu Calea Neocatecumenală, au prezentat la Roma ediția arabă a Bibliei Scrutează Scripturile. Patriarhul Ierusalimului, Card. Pierbattista Pizzaballa a celebrat Sfânta Liturghie, în prezența creștinilor arabi de diferite rituri, împreună cu episcopii lor.