Părintele Francesco Patton confirmat Custode al Țării Sfinte

2022-04-29 11:05:58
Spk 1 Vineri, 29 aprilie, Papa a confirmat alegerea de către Definitoriul general al Ordinului Fraților Minori a părintelui Francesco Patton în calitate de Custode al Țării Sfinte și Guardian al Muntelui Sion pentru următorii trei ani. Spk1 La Ierusalim, anunțul a fost făcut în refectoriul Conventului Sfântul Mântuitor de către părintele Julio César Bunader, președintele Capitlului Custodiei Țării Sfinte. SPK2 UOMO IT Pr. FRANCESCO PATTON, ofm Custodele Țării Sfinte "Acești trei ani sunt, de fapt, o cerere de a duce la bun sfârșit o slujire efectuată în ultimii șase ani și care mai are câteva lucruri de completat, dar eu interpretez slujirea mea în primul rând ca o slujire față de frați. Sunt frate și prima mea misiune în calitate de Custode este să am grijă de viața și de vocația fraților din Custodie". Spk 1 Custodele Țării Sfinte, Guardianul Muntelui Sion și al Sfântului Mormânt, este Ministrul Provincial, adică superiorul Fraților Minori care trăiesc în Orientul Mijlociu. Pe lângă conducerea Custodiei - considerată perla Ordinului Fraților Minori – el este și membru al Adunării Ordinarilor Catolici din Țara Sfântă, care reunește toți episcopii și vicarii episcopali catolici de rit latin și oriental. Spk 1 Prezența franciscanilor în Țara Sfântă este atestată încă din secolul al XIII-lea. De atunci, li s-a încredințat sarcina de a păzi majoritatea locurilor pe unde a trecut Isus. Franciscanii Custodiei se ocupă de primirea pelerinilor la sanctuare, dar și de mica turmă de creștini locali. Custodia este și un interlocutor pentru celelalte Biserici creștine, în ceea ce privește locurile reglementate de Status Quo. Spk 1 Teritoriul Custodiei cuprinde diverse țări: Israel, Palestina, Liban, Siria, Iordania, Cipru, Rodos și Egipt - cu mănăstirea Muski din Cairo. Spk 1 Părintele Francesco Patton s-a născut la Vigo Meano, dieceza de Trento, la 23 decembrie 1963 și aparține Provinciei „Sfântul Anton”, a Fraților Minori din Italia. La 6 iunie 2016, odată cu intrarea sa oficială în Ierusalim, a devenit cel de-al 168-lea Custode al Țării Sfinte. În conformitate cu o tradiție veche de secole, a intrat pe Poarta Yaffo, locul din care pelerinii și vizitatorii intrau în mod obișnuit în Cetatea Sfântă. Spk 1 După rugăciunea din biserica Sfântul Mântuitor, salutul afectuos cu Custodele precedent, părintele Pierbattista Pizzaballa, acum Patriarhul Latin al Ierusalimului. SPK 2 (VOCE CUSTODE) UOMO IT "Simt o neliniște în inima mea, pentru că îmi dau seama că sunt un novice în această realitate și îmi dau seama și de complexitatea și delicatețea sarcinii pe care trebuie să o îndeplinesc. Dar simt și o încredere profundă, pentru că eu cred cu tărie că Domnul este păzitorul nostru!". Spk 1 Într-unul dintre primele interviuri, părintele Patton astfel își exprima sentimentele în calitate de nou Custode: SPK 2 UOMO IT Pr. FRANCESCO PATTON, ofm Custodele Țării Sfinte "Aș spune că emoțiile au scăzut puțin și a crescut încrederea. Din punctul meu de vedere, prima lună de experiență în Țara Sfântă a fost foarte pozitivă, atât în prima întâlnire cu frații și cumunitățile lor, cât și în prima întâlnire cu realitățile locale". SPK 1 După șase ani, în această zi specială, părintele Patton vorbește despre provocările următorilor ani: SPK2 UOMO IT Pr. FRANCESCO PATTON, ofm Custodele Țării Sfinte "Sunt multe lucruri pe care le-am început în decursul acestor șase ani, așa cum de-a lungul acestor șase ani am reușit să finalizez lucruri importante care fuseseră începute de Custodele precedent. Cred că cel mai important lucru a fost că, la început, am reușit, împreună cu Biserica Greacă și cea Armeană restaurarea Ediculului Sfântului Mormânt, lucru care fusese început anterior". SPK 1 Pacea rămâne marea provocare pentru întreaga Țară Sfântă și pentru Orientul Mijlociu. SPK2 UOMO IT Pr. FRANCESCO PATTON, ofm Custodele Țării Sfinte "Am ajuns aici când războiul din Siria dura deja de patru-cinci ani. Acum, după șase ani, deci unsprezece ani de război, războiul din Siria continuă. Deci, cu siguranță, una dintre cele mai mari provocări este pacea, dialogul, care este din ce în ce mai necesar". SPK 1 Un dialog care nu-i poate exclude pe creștinii și Biserica din Țara Sfântă. SPK2 UOMO IT Pr. FRANCESCO PATTON, ofm Custodele Țării Sfinte "Suntem aici pentru că Biserica ne-a dat misiunea de a păzi Locurile Sfinte, iar Locurile Sfinte sunt pentru noi locuri de viață și locuri de rugăciune. Ne aflăm aici, aș putea spune și în numele întregii omeniri, pentru că suntem o fraternitate internațională, așadar suntem aici ca să ne rugăm pentru întreaga omenire".
Cu fiecare pas, cu fiecare bătaie: Sfântul Nicolae Pelerinul
Cu fiecare pas, cu fiecare bătaie: Sfântul Nicolae Pelerinul

Sfântul Nicolae Pelerinul este un tânăr grec născut în 1075, care l-a întâlnit pe Isus la vârsta de opt ani și a primit de la acesta rugăciunea inimii. A fost venerat ca sfânt de catolici și a rămas astfel timp de aproximativ nouă secole. În 2023, ortodocșii greci din Italia l-au inclus în calendarul lor liturgic. Un adevărat sfânt ecumenic, el are multe de spus pelerinilor care vin astăzi la Ierusalim. Viața sa este scrisă în cartea Mons. Natale Albino, diplomat al Sfântului Scaun.